Îți place?

Prima zi de liceu

0 Părerei

17 iunie 2012





Totul trebuia să fie perfect şi memorabil. Dar am început ziua minunat: uniforma era mult prea mare pentru mine, abia mă trezisem şi eram în întârziere, nu mâncasem încă şi, ca lista să fie completă, aveam şi un coş enorm în mijlocul frunţii. Şi nu era unul din acelea de care scapi cu una-cu două. Nuu.. Ăsta era mare şi strălucitor şi parcă striga "Ia uită-te la miiine!". Părul meu era o epavă. Am încercat să îl îndrept cu placa dar cârlionţii au reapărut cât de curând posibil. Îmi doream să fi avut părul lung, blond şi drept ca al Monicăi. Dar nuu, eu aveam o claie ondulată şi neascultătoare. În fine, l-am prins într-o coadă. Maare greşeală, nu făcea decât să-mi accentueze faţa de câştigătoarea premiului "Miss coşul de aur". Că tot veni vorba de prietenele mele...o să-mi fie aşaa dor de ele. Ele pot merge la o şcoală de stat, obişnuită. Eu trebuie să urmez un liceu particular, de fiţe, fiindcă aşa vor părinţii mei. De fapt, nu e vina lor. O mătuşă foarte bogată a murit cu ceva timp în urmă şi a vrut ca toată averea să fie investită în educaţia mea. Trebuia Dumnezeu să mă pricopsească cu o mătuşă bogată care să mă îndrăgească atât. Dacă nu era ea acum puteam merge la liceu cu prietenele mele, nu cu toţi fiţoşii şi fiţoasele. Trebuia să-şi fi luat banii cu ea!
     Mă uit pe geam. Jenny şi Alesia merg la şcoală. Ce fericite par, zâmbetul acela. Oof, ce n-aş fi dat să ştiu despre ce vorbeau, astfel aş fi râs şi eu. Mă rog, eu râd din orice.
    Se aud paşi urcând spre camera mea. Clar, asta-i mama. Vine să-mi spună cât de bine stă uniforma pe mine. Jur că dacă eram singură i-aş fi dat foc şi m-aş fi îmbrăcat în stretchi, skateri şi tricou. Dar nuu, eu merg la o şcoală care se respectă, cu elevi decenţi.
     Voiam să-mi iau papucii când îmi veni o idee genială.
      Intră mama pe uşa, se întoarce, se învârte, se uită sub pat, după care pe faţă îi răsare un zâmbet diabolic şi se îndreapta spre dulap. Deschide uşa şi întreabă:
  - Ce cauţi acolo?
      Eu, abia ţinându-mi nervii în frâu, ridic capul şi cu un zâmbet inocent pe faţă îi zic:
  - Narnia..?!
  - Orice ar fi aia, daca era pe listă, e la locul ei. M-am ocupat de tot, acum ieşi de acolo şi încalţă-te!
     Mă ridic îmbufnată şi dau cu capul de marginea dulapului.
  - Ah! Ori am crescut eu, ori toate în jurul meu devin mai mici. Fir-ar!
      Mă încalţ, îmi iau geanta şi mă îndrept cu paşi mărunţi spre infern. În minte nu-şi mai găseşte răspuns întrebarea: "Când o să se oprească mama din a mai zâmbi aşa?!" .

De ce eşti nervos ?

0 Părerei

16 iunie 2012




Sună a banc, dar nu e :

- Văd că eşti irascibil.
- Nu sunt irascibil.
- Hai că vorbesc cu altcineva, că văd că eşti irascibil.
- Nu sunt irascibil!
- De ce eşti nervos?
- Pentru că îmi tot spui de 10 minute că sunt irascibil.


Mădălin at its finest.