Îți place?

Introspecţie.

0 Părerei

10 septembrie 2011


          Mă pierd ...
Printre vorbe deşarte
Printre cuvinte fără sens.
         Mă sufoc ...
Printre oameni ipocriţi
Printre persoane fără valoare.
         Sfidez soarta ...
Printre picături de durere
Printre jocuri cu moartea neagră.
         Primesc lovituri ...
Printre jocuri murdare
Printre paşi siguri spre neant.
         Mă apropii de prăpastie ...
Printre încercări de a trăi
Printre lovituri primite în plin.
         Mă împrăştii ...
Printre picăturile de sânge
Printre praful depus pe răni adânci.
         Mă urăsc ...
Printre privirile aruncate în oglindă
Printre două fumuri de ţigară.
         Mă distrez ...
Printre oameni la fel ca mine
Printre alţii loviţi crunt de soarta crudă.
         Mă ascund ...
Printre ceea ce eram
Printre măştile afişate de-a lungul timpului
         Mă pierd ...
Printre cuvinte aşternute pe hârtie
Printre vorbele rostite într-o clipă de extaz.
         Mă duc ...
Printre alţi tineri dispăruţi
Printre alţi nenorociţi ce n-au preţuit viaţa.


http://www.youtube.com/watch?v=s7kcAaAu4jU

Xoxo, Ang.

I'm ashamed of all my somethings.

0 Părerei

30 august 2011


     Pretutindeni se aude zborul luminii, sar mereu peste groapa dinainte, primesc apă atunci când seceta durerii mă cuprinde, mă înalţ peste păcatul răstignit în vârf de cer. Iubirea a învins pentru totdeauna..Şi în ce vis trăiesc!
     Când pomul va face mai întâi mărul şi apoi floarea şi când soarele şi luna vor fi nedespărţiti, în ziua în care lacrimile pământului vor ploua cerul, poate atunci voi uita totul.


Xoxo, Ang.

Sunt singură-n miezul imensei tăceri

0 Părerei

28 august 2011







      Fug de voi, fug de lume! Vreau să dorm pe creştetul lunii, vreau să mă ascund între gândurile unui prunc, să-mi păstrez lacrimile în cupa unei flori de castan. Vreau universul să se curme ca tulpina unui ghiocel, smuls din somnul său de stea pentru a-mi ascunde gândul de privirea muribundă a unui înger de sânge.
     Fug de esenţa copilăriei ucise în timp, de groaza nopţii ce mi se scurge în suflet, de ochii lacomi ai muritorului din mine.
     Lumea crede că cel mai rău lucru care i se poate întâmpla cuiva, este să piardă o persoană la care ţine enorm. Greşeşte! Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla cuiva este ca persoana la care ţine enorm să te „piardă” în favoarea altcuiva. Într-un moment ca acesta, nu e loc mai bun decât sufletul tău.
     Deci îmi fac loc în suflet. Ce praf e-n mine... Oare cum a ajuns acolo ? Probabil eu l-am adunat, în timp, în speranţa că n-o să-l mai văd afară, că n-o să-mi mai intre în ochi şi în sfârşit voi putea vedea...Toată truda mea a fost în zadar, acum nu mai pot vedea nici măcar în mine... Dar e prea întuneric, linişte şi pustiu ca să îmi pese de asta. Mă îndrept către un colţ în care se zăreşte o fărâmă de umină. Ce atomic meditează flacăra lumânării! Un suflet ascuns în ceară se chinuie în focurile „iadului”. O pasăre neagră îşi binecuvântează cuibul şi pleacă prin ochiul rotund al unei ţigănci spre o barză albă. Lumânarea îşi îngheaţă răsuflarea şi încearcă să îmi paralizeze viaţa. Nu mi-e teamă, sunt protejată de o umbră. Încep să caut printre amintiri şi dau de întâmplarea care a avut un impact important asupra stării mele actuale.
     Îmi amintesc acea zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că ea reprezintă sfârşitul şi începutul. Chipul tău îl port mereu cu mine. Îmi apari în vise îmbrăcat în negru. De ce ? Oare şi ţie ţi se întâmplă la fel ?  Privirea îţi trădează sentimentele. Ochii tăi căprui îmi aduc aminte de nisipul pe care aş fi vrut să păşesc alături de tine... Toate-s doar o iluzie acum. Te contopeşti cu ochii mei mari, te cufunzi ca într-un abis şi rămâi aşa pe veci, căci iubirea noastră este ca moartea cu chip de înger. Da, eu sunt îngerul...şi m-ai omorât demult.
     Mi-am luat din nou porţia de vise. Aş fi vrut să zbor, dar mă dureau aripile de atâta dezamăgire. Am căzut un timp în agonia omului indiferent. Dar m-am ridicat înainte să ajung într-un haos ce m-ar fi omorât din nou. Fiindcă nu i-aş fi ştiut legile cu aceleaşi aripi ce mă dureau...
     Dacă n-ar fi fost ele m-aş fi rănit de multe ori, de mai multe ori decât am făcut-o până acum. Aproape am scăpat de suferinţă, dar aripile mele nu. Căci se prăbuşesc mereu, odată cu mine, într-un abis al neştiinţei.
      Tot ce ştiu e că sunt prinsă în oceanul imensei tăceri, între ziua de ieri şi ziua de astăzi. Şi asta e doar ficţiune! Realitatea e încuiată într-un cufăr, iar conştiinţa mea caută cu disperare cheia! Până atunci ... totul e o armonie. Hai să mai rămână aşa pentru o zi...sau două...

Text scris pentru FOTM pe AnimeZup, tema armonie.


Harmony is pure love, for love is a concerto.


Xoxo, Ang.



Ştiu ...

0 Părerei




     M-a cuprins speranţa. Cuvintele vin de la sine certând deznădejdea păcatului închisorii. Mi-am uitat chipul încuiat în casă. Oamenii spun că mai trăieşte uneori - desenat pe geamul tăcerii. Cântarea era sălbatică, auzeam în mine o muzică delirantă, prea multe note haotic rostite. Totul în mine dansa un dans de fecioare dezlănţuite şi rochia ce-mi acoperea trupul ud a început să se destrame. A intrat şi ea în dansul rebel al muzicii lăuntrice.
     Prin cântec ciudat rugasem îngerul din copilăria moartă să mă ducă departe de mine şi să-mi trântească chipul de cer cu furie. Dar îngerul meu nu mai avea aripi şi-atunci eu plângeam în amurg despletită, fără scăpare cântam în vis descântec de viaţă - am căzut în genunchi pe un altar de zboruri (pe un altar de aripi moarte).
     Şi îngerul meu pluteşte bolnav aşteptând cuvântul încheierii - dar eu ştiu că l-a ucis despărţirea de mine şi că şi-a lăsat doar cadavrul printre ei, atâtea cimitire ... Îşi va alege unul să-şi odihnească-n el întoarcerea.


I was an angel in disguise but somehow, you fell for me.


Xoxo, Ang.

Nu mai sunt...

4 Părerei

7 iulie 2011



Plouă în mine...Stau închisă sub umbrela vânturilor, dar mă plouă până în adânc...Şiroaie de lacrimi îmi leagă sufletul de cer. Stau şi râd în sinea mea de ploaie: Crede că mă înghite strop cu strop, dar nu ştie că înaintea ei vântul a ucis în mine tot ...

Ca să mă puteţi lovi trebuie să îmi desenez pe faţă o ţintă mare cât  Pământul. Şi oricât de neorbi, de ne-neîndemânatici, de nebolnavi aţi fi, tot nu veţi reuşi să-i nimeriţi centrul.

Căci centrul sunt eu, iar eu ... nu mai sunt demult ...

Xoxo, Ang.

Interior.

0 Părerei

26 iunie 2011



     Mă ascund în peştera de gheaţă a gândului tăcut şi arunc suflarea în pustiul umbrei reci...
     Simt nemărginitul...
     Mi-e dor să mă arunc în picătura unei clipe şi să-i simt durerea...
     Mi-e teamă...de mine...Încerc să mă aflu...
     Îl văd: un atom de suflet.
     Mă privesc într-un ciob de speranţă şi aflu că sunt un izvor pe pământ, cu prea puţin gust şi culoare, un curs nestabilit.
     Dar nu mă pierd, şi nimeni nu mă va putea confunda.
     Sunt...prea slabă ca să pot trece peste cele ce mi-au fost hărăzite. Cred că am totul sub control, dar de fapt sunt aşa de departe şi încerc să mă amăgesc.
     Şi totuşi sunt atât de slabă pentru a putea să înţeleg ceea ce nu pot să citesc şi să citesc ceea ce nu pot să văd.

Xoxo,  Ang.

Pretext

0 Părerei

20 iunie 2011




           Ploua cumplit...
Ca-ntr-o viziune apocaliptică, ca-ntr-un coşmar emefer, din care te trezeşti plângând pentru că n-ai putut visa, n-ai putut vedea sfârşitul. Şi te chinui să adormi, să-ţi chemi înapoi coşmarul, să-l trăieşti până la capăt, până la ultimul suspin, până la ultima speranţă...

           Ploua trist...
Ca şi când ar ploua în tine, fără să te atingă. Şi astfel să-ţi dai seama că nu exişti. Eşti doar o umbră a ceea ce-a fost, o halucinantă creatură de care vrei să fugi, să uiţi. Pe care-ai vrea s-o zdrobeşti, s-o implori să-ţi dea voie să speri într-o altă viaţă, într-un alt coşmar...

          Ploua ciudat...
Eşti ud, aproape fericit. Şi plângi cu ochii închişi după stropii de ploaie ce vor înceta să mai curgă. După cenuşa ei la fel de ciudată care te-acoperă cu o crustă din care vei ieşi doar suferind...

                                                      Şi totuşi ploua...Cu sau fără gândurile tale.

Xoxo, Ang.




Adolescenţă

0 Părerei

19 iunie 2011






      Adolescenţă, ţigară scurtă a vieţii, vis de fum. Pari câmp de ceaţă, cântec vesel şi scurt pe acest drum lung.
      Adolescenţă, vârstă a tuturor lucrurilor fără noimă, a sufletelor neînţelese. Tu, adolescenţă, dai vieţii sens, faci să pară o glumă, când norii par a fi făcuţi din vată de zahăr, iar cerul îti e cel mai mistic acoperiş. Şi totul pare un imens ciorchine, alcătuit din Rai şi din bine, pentru că, oricât de mult îţi e permis, te simţi singur în propriul tău vis.
     Doar gândul tău pare să aibă sens. Toţi par să-ţi fie contra, nimeni nu poate pătrunde, prin niciun miracol, pe frontul sufletului tău.
     Prima iubire, primul sărut, primele dezamăgiri ale lui Cupidon, primele cioburi ale inimii, tot pe tine, adolescenţă, te-am ales să fii călăuză.
      Tu, prag, examen al vieţii, plăpândă şi nebunatică, nestingherită, laşi amintiri de neşters pe foile sufletului.
      Vis liniştit, tu nu ştii ce înseamnă cuvântul responsabilitate. Pentru că atunci când îi descoperi iminentul sens, devii maturitate...


Xoxo, Ang.

Sub fiecare coajă de copac

0 Părerei

18 februarie 2011

Asta e 'proaspăt scoasă din cuptor' . Am scris'o ieri în timp ce, răpusă de durerea'mi de burtă, îmi plângeam de milă. Şi mi'am zis că mai bine pun ceva pe foaie decât să mă smiorcăi precum o idioată. Şi..uitaţi ce'a ieşit.

Sub fiecare coajă de copac

Sub fiecare coajă de copac
Cei ce au fost sau se vor naşte tac.

În fiecare paltin, la amiază,
O fată doarme, un băiat visează.

Trec anii lumii fără să-i mai doară,
Şi luminează roata milenară.

În vechi stejari, arţari şi tei
Călătoresc bărbaţi, roiesc femei.

Cei ce au fost, cei care au să vină
Au trupurile-n arbori de lumină.

Un prunc se-ntinde, un bătrân zâmbeşte;
Sunt împreună toţi. Iubirea creşte...

În timp ce o scriam mă uitam la Doctor Who [nu cred că am menţionat..nu, nu am menţionat *laughs*], călătorii în timp, chestii, trestii...cred că de acolo şi ideea. Chiar nu ştiu. Defapt la cât de stresată si nervoasă eram, mă miră cum de am pus ceva pe foaie.
Xoxo, Ang. *hugs*

Pădurea carnivoră

0 Părerei
Am participat la un duel cu poezia asta, deci nu e 'proaspăt scoasă din cuptor'. Am pierdut duelul *laughs*, dar încă simt ceva special pentru poezia asta. Majoritatea persoanelor care au citit'o mi-au spus că e amuzantă, but...mie nu mi se pare aşa funneh. Anyway, I hope you like it! *w*

Pădurea carnivoră

Pădurea aceasta a înghiţit un om!
L-a strigat cu vocea ei verde, întunecată...
Omul a intrat în pădure să taie lemne,
Dar nu s-a întors şi nici nu sunt semne
Că se va-ntoarce vreodată!

Pădurea aceasta a înghiţit o turmă de oi
Şi l-a înghiţit în cele din urmă şi pe cioban,
Pădurea aceasta nebună fuge prin ploi
Şi ne înghite oile şi visele odată pe an.

Când te strigă in mai pădurea verde,
Nu te grăbi din casă, noaptea, să pleci!
Ea va dansa cu tine şi te va pierde
Pe neştiute poteci.

Pădurea aceasta cu viezuri şi căprioare,
Cu ploi de lumină şi cu izvoare
Plescăie din limbă şi mă imploră de-o oră...
Pădurea aceasta e carnivoră!
Xoxo, Ang. *hugs*

Se plânge-n Paradis...

0 Părerei


Cutremur... Dezastru... S-au sfărâmat Porţile Raiului. Pe albii, firavii, inocenţii îngeri, au năpustit păianjeni negri. Înveninaţii demoni se adapă cu sânge din puritatea îngerilor. Sug din pieptul lor laptele nemuririi lăsându-i fără vlagă. Se crapă cerul... Bucăţi de plumb cad peste a îngerilor aripi. Şi fâlfâind, cad penele greoaie, totul prăbuşindu-se. Se sparge în trei şi cel din urmă clopot. Otrava dulce se varsă-n cupele prea Sfintei Ape. Neadormiţii viermi se mişcă-n inimi de serafimi, heruvimii se zbat în bălţi de sânge... şi flori de mucegai le cresc acum pe stinsele aureole. Se nasc din îngeri, şerpi. Arhangheli se tem, se stinge cu-ntuneric a Raiului lumină. Un iris se-ngrozeşte iar celălalt se plânge; orizontul se umple de corbii însetaţi ce nu vor altceva decât sânge. Se lasă frig... Şi-i foc, ţipăt şi-ntuneric. Se plânge-n Paradis şi totul se transformă-n moarte... Căci El, prea obosit... a aţipit puţin.


E povestirea visului pe care l-am avut seara trecută, puţin modificat bineînţeles. A fost mai mult un coşmar, dar cum nu mai avusesem unul de ceva vreme, am uitat cum arată. *laughs* Când m-am trezit m-am gândit că ar fi un subiect interesant pentru un one-shot. Aşa că m-am aşezat la birou şi am transpus coşmarul pe foaie. Mie îmi place ce a ieşit, sper că şi vouă.

Xoxo, Ang. *hugs*

Concurs de vise

0 Părerei

2 februarie 2011

                                                               Concurs de vise



Se joacă visele, aliniate la linia de plecare, ca nişte copii inocenţi care trăiesc doar pentru a respira un aer greu, încărcat cu prea mult praf. La un semnal dat de conştiinţa noastră, visele pornesc nedumerite, şi totuşi ştiind că au un scop de atins. La un moment dat se opresc, si se uită înapoi, ne privesc. Li se pare că ceva nu e în regulă. Noi le simţim, le iubim, le dorim, dar într-un final ne plictisim de ele...Plâng visele, fiindcă nu mai pot continua cursa, dar se străduiesc şi continuă să alerge, continuă să spere. Într-o toamnă târzie, când nimeni nu va şti, vor ajunge în ţări străine, îndepărtate, şi vor visa şi alte vise surori. Împreună vor râde şi vor culege roua de pe frunze în zorii zilelor când alte vise se vor naşte.Linia de sosire e tot mai aproape, visele noastre sunt doar la un pas de ea, dar aşteaptă..şi aşteaptă ca noi să ne amintim de ele. Toate speranţele s-au infinit, iar imboldul dat de ele m-a copleşit fiindcă visele şi-au atins în sfârşit scopul.Inima mea le-a primit într-un sfârşit.Eu...nu mai am altceva de spus, doar visele au câştigat concursul. Eu..mă aflu acum dincolo de stele.


Xoxo, Ang. *hugs*

Noaptea de pe urma cerbului

0 Părerei
Poezia asta am scris-o după ce am văzut un documentar cu lupi pe Discovery. Mi-a luat în jur de 2 ore să o scriu, dar mi se pare că a meritat. Mi se pare destul de reuşită.


Noaptea de pe urma cerbului


Pădurea tace.Lacurile tac.
E noapte grea în trunchiuri de copac.

Stele-n cer nu-s, în ierburi, în vânt,
Pădurea zace-n linişti, somnolând.

Înveşmântat cu noapte, domnul Cerb
Îsi teme rămurişul lui superb.

Al pândei arc se umileşte-n trup...
Din depărtare urcă paşi de lup.

Nălucă-i prin pădure Împăratul,
Să-şi apere coroana şi-nnoptatul;

Pasul e sprinten.Dar cărare nu-i...
Arbori potrivnici curmă zborul lui;

Printre stejari răsăriţi în cale
Nu-şi poate duce ramurile sale;

Podoaba vieţii, sceptrul lui de rege,
Pasul nu-i lasă liber să alerge

Prin vechi hăţişuri, umilindu-şi herbul
Cutremurat îşi frânge pasul cerbul.

Ochiul uimit adoarme, şi inima-vioară
Să nu jignească-n arbori măreaţa lui comoară.

Vin lacomi lupii...totu-i fără rost...
Bătrânul cerb e numai cel ce-a fost.



Xoxo, Ang.*hugs*