Îți place?

Sunt singură-n miezul imensei tăceri

28 august 2011







      Fug de voi, fug de lume! Vreau să dorm pe creştetul lunii, vreau să mă ascund între gândurile unui prunc, să-mi păstrez lacrimile în cupa unei flori de castan. Vreau universul să se curme ca tulpina unui ghiocel, smuls din somnul său de stea pentru a-mi ascunde gândul de privirea muribundă a unui înger de sânge.
     Fug de esenţa copilăriei ucise în timp, de groaza nopţii ce mi se scurge în suflet, de ochii lacomi ai muritorului din mine.
     Lumea crede că cel mai rău lucru care i se poate întâmpla cuiva, este să piardă o persoană la care ţine enorm. Greşeşte! Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla cuiva este ca persoana la care ţine enorm să te „piardă” în favoarea altcuiva. Într-un moment ca acesta, nu e loc mai bun decât sufletul tău.
     Deci îmi fac loc în suflet. Ce praf e-n mine... Oare cum a ajuns acolo ? Probabil eu l-am adunat, în timp, în speranţa că n-o să-l mai văd afară, că n-o să-mi mai intre în ochi şi în sfârşit voi putea vedea...Toată truda mea a fost în zadar, acum nu mai pot vedea nici măcar în mine... Dar e prea întuneric, linişte şi pustiu ca să îmi pese de asta. Mă îndrept către un colţ în care se zăreşte o fărâmă de umină. Ce atomic meditează flacăra lumânării! Un suflet ascuns în ceară se chinuie în focurile „iadului”. O pasăre neagră îşi binecuvântează cuibul şi pleacă prin ochiul rotund al unei ţigănci spre o barză albă. Lumânarea îşi îngheaţă răsuflarea şi încearcă să îmi paralizeze viaţa. Nu mi-e teamă, sunt protejată de o umbră. Încep să caut printre amintiri şi dau de întâmplarea care a avut un impact important asupra stării mele actuale.
     Îmi amintesc acea zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că ea reprezintă sfârşitul şi începutul. Chipul tău îl port mereu cu mine. Îmi apari în vise îmbrăcat în negru. De ce ? Oare şi ţie ţi se întâmplă la fel ?  Privirea îţi trădează sentimentele. Ochii tăi căprui îmi aduc aminte de nisipul pe care aş fi vrut să păşesc alături de tine... Toate-s doar o iluzie acum. Te contopeşti cu ochii mei mari, te cufunzi ca într-un abis şi rămâi aşa pe veci, căci iubirea noastră este ca moartea cu chip de înger. Da, eu sunt îngerul...şi m-ai omorât demult.
     Mi-am luat din nou porţia de vise. Aş fi vrut să zbor, dar mă dureau aripile de atâta dezamăgire. Am căzut un timp în agonia omului indiferent. Dar m-am ridicat înainte să ajung într-un haos ce m-ar fi omorât din nou. Fiindcă nu i-aş fi ştiut legile cu aceleaşi aripi ce mă dureau...
     Dacă n-ar fi fost ele m-aş fi rănit de multe ori, de mai multe ori decât am făcut-o până acum. Aproape am scăpat de suferinţă, dar aripile mele nu. Căci se prăbuşesc mereu, odată cu mine, într-un abis al neştiinţei.
      Tot ce ştiu e că sunt prinsă în oceanul imensei tăceri, între ziua de ieri şi ziua de astăzi. Şi asta e doar ficţiune! Realitatea e încuiată într-un cufăr, iar conştiinţa mea caută cu disperare cheia! Până atunci ... totul e o armonie. Hai să mai rămână aşa pentru o zi...sau două...

Text scris pentru FOTM pe AnimeZup, tema armonie.


Harmony is pure love, for love is a concerto.


Xoxo, Ang.



0 Părerei:

Trimiteți un comentariu