Îți place?

Interior.

0 Părerei

26 iunie 2011



     Mă ascund în peştera de gheaţă a gândului tăcut şi arunc suflarea în pustiul umbrei reci...
     Simt nemărginitul...
     Mi-e dor să mă arunc în picătura unei clipe şi să-i simt durerea...
     Mi-e teamă...de mine...Încerc să mă aflu...
     Îl văd: un atom de suflet.
     Mă privesc într-un ciob de speranţă şi aflu că sunt un izvor pe pământ, cu prea puţin gust şi culoare, un curs nestabilit.
     Dar nu mă pierd, şi nimeni nu mă va putea confunda.
     Sunt...prea slabă ca să pot trece peste cele ce mi-au fost hărăzite. Cred că am totul sub control, dar de fapt sunt aşa de departe şi încerc să mă amăgesc.
     Şi totuşi sunt atât de slabă pentru a putea să înţeleg ceea ce nu pot să citesc şi să citesc ceea ce nu pot să văd.

Xoxo,  Ang.

Pretext

0 Părerei

20 iunie 2011




           Ploua cumplit...
Ca-ntr-o viziune apocaliptică, ca-ntr-un coşmar emefer, din care te trezeşti plângând pentru că n-ai putut visa, n-ai putut vedea sfârşitul. Şi te chinui să adormi, să-ţi chemi înapoi coşmarul, să-l trăieşti până la capăt, până la ultimul suspin, până la ultima speranţă...

           Ploua trist...
Ca şi când ar ploua în tine, fără să te atingă. Şi astfel să-ţi dai seama că nu exişti. Eşti doar o umbră a ceea ce-a fost, o halucinantă creatură de care vrei să fugi, să uiţi. Pe care-ai vrea s-o zdrobeşti, s-o implori să-ţi dea voie să speri într-o altă viaţă, într-un alt coşmar...

          Ploua ciudat...
Eşti ud, aproape fericit. Şi plângi cu ochii închişi după stropii de ploaie ce vor înceta să mai curgă. După cenuşa ei la fel de ciudată care te-acoperă cu o crustă din care vei ieşi doar suferind...

                                                      Şi totuşi ploua...Cu sau fără gândurile tale.

Xoxo, Ang.




Adolescenţă

0 Părerei

19 iunie 2011






      Adolescenţă, ţigară scurtă a vieţii, vis de fum. Pari câmp de ceaţă, cântec vesel şi scurt pe acest drum lung.
      Adolescenţă, vârstă a tuturor lucrurilor fără noimă, a sufletelor neînţelese. Tu, adolescenţă, dai vieţii sens, faci să pară o glumă, când norii par a fi făcuţi din vată de zahăr, iar cerul îti e cel mai mistic acoperiş. Şi totul pare un imens ciorchine, alcătuit din Rai şi din bine, pentru că, oricât de mult îţi e permis, te simţi singur în propriul tău vis.
     Doar gândul tău pare să aibă sens. Toţi par să-ţi fie contra, nimeni nu poate pătrunde, prin niciun miracol, pe frontul sufletului tău.
     Prima iubire, primul sărut, primele dezamăgiri ale lui Cupidon, primele cioburi ale inimii, tot pe tine, adolescenţă, te-am ales să fii călăuză.
      Tu, prag, examen al vieţii, plăpândă şi nebunatică, nestingherită, laşi amintiri de neşters pe foile sufletului.
      Vis liniştit, tu nu ştii ce înseamnă cuvântul responsabilitate. Pentru că atunci când îi descoperi iminentul sens, devii maturitate...


Xoxo, Ang.