Îți place?

Sub fiecare coajă de copac

0 Părerei

18 februarie 2011

Asta e 'proaspăt scoasă din cuptor' . Am scris'o ieri în timp ce, răpusă de durerea'mi de burtă, îmi plângeam de milă. Şi mi'am zis că mai bine pun ceva pe foaie decât să mă smiorcăi precum o idioată. Şi..uitaţi ce'a ieşit.

Sub fiecare coajă de copac

Sub fiecare coajă de copac
Cei ce au fost sau se vor naşte tac.

În fiecare paltin, la amiază,
O fată doarme, un băiat visează.

Trec anii lumii fără să-i mai doară,
Şi luminează roata milenară.

În vechi stejari, arţari şi tei
Călătoresc bărbaţi, roiesc femei.

Cei ce au fost, cei care au să vină
Au trupurile-n arbori de lumină.

Un prunc se-ntinde, un bătrân zâmbeşte;
Sunt împreună toţi. Iubirea creşte...

În timp ce o scriam mă uitam la Doctor Who [nu cred că am menţionat..nu, nu am menţionat *laughs*], călătorii în timp, chestii, trestii...cred că de acolo şi ideea. Chiar nu ştiu. Defapt la cât de stresată si nervoasă eram, mă miră cum de am pus ceva pe foaie.
Xoxo, Ang. *hugs*

Pădurea carnivoră

0 Părerei
Am participat la un duel cu poezia asta, deci nu e 'proaspăt scoasă din cuptor'. Am pierdut duelul *laughs*, dar încă simt ceva special pentru poezia asta. Majoritatea persoanelor care au citit'o mi-au spus că e amuzantă, but...mie nu mi se pare aşa funneh. Anyway, I hope you like it! *w*

Pădurea carnivoră

Pădurea aceasta a înghiţit un om!
L-a strigat cu vocea ei verde, întunecată...
Omul a intrat în pădure să taie lemne,
Dar nu s-a întors şi nici nu sunt semne
Că se va-ntoarce vreodată!

Pădurea aceasta a înghiţit o turmă de oi
Şi l-a înghiţit în cele din urmă şi pe cioban,
Pădurea aceasta nebună fuge prin ploi
Şi ne înghite oile şi visele odată pe an.

Când te strigă in mai pădurea verde,
Nu te grăbi din casă, noaptea, să pleci!
Ea va dansa cu tine şi te va pierde
Pe neştiute poteci.

Pădurea aceasta cu viezuri şi căprioare,
Cu ploi de lumină şi cu izvoare
Plescăie din limbă şi mă imploră de-o oră...
Pădurea aceasta e carnivoră!
Xoxo, Ang. *hugs*

Se plânge-n Paradis...

0 Părerei


Cutremur... Dezastru... S-au sfărâmat Porţile Raiului. Pe albii, firavii, inocenţii îngeri, au năpustit păianjeni negri. Înveninaţii demoni se adapă cu sânge din puritatea îngerilor. Sug din pieptul lor laptele nemuririi lăsându-i fără vlagă. Se crapă cerul... Bucăţi de plumb cad peste a îngerilor aripi. Şi fâlfâind, cad penele greoaie, totul prăbuşindu-se. Se sparge în trei şi cel din urmă clopot. Otrava dulce se varsă-n cupele prea Sfintei Ape. Neadormiţii viermi se mişcă-n inimi de serafimi, heruvimii se zbat în bălţi de sânge... şi flori de mucegai le cresc acum pe stinsele aureole. Se nasc din îngeri, şerpi. Arhangheli se tem, se stinge cu-ntuneric a Raiului lumină. Un iris se-ngrozeşte iar celălalt se plânge; orizontul se umple de corbii însetaţi ce nu vor altceva decât sânge. Se lasă frig... Şi-i foc, ţipăt şi-ntuneric. Se plânge-n Paradis şi totul se transformă-n moarte... Căci El, prea obosit... a aţipit puţin.


E povestirea visului pe care l-am avut seara trecută, puţin modificat bineînţeles. A fost mai mult un coşmar, dar cum nu mai avusesem unul de ceva vreme, am uitat cum arată. *laughs* Când m-am trezit m-am gândit că ar fi un subiect interesant pentru un one-shot. Aşa că m-am aşezat la birou şi am transpus coşmarul pe foaie. Mie îmi place ce a ieşit, sper că şi vouă.

Xoxo, Ang. *hugs*

Concurs de vise

0 Părerei

2 februarie 2011

                                                               Concurs de vise



Se joacă visele, aliniate la linia de plecare, ca nişte copii inocenţi care trăiesc doar pentru a respira un aer greu, încărcat cu prea mult praf. La un semnal dat de conştiinţa noastră, visele pornesc nedumerite, şi totuşi ştiind că au un scop de atins. La un moment dat se opresc, si se uită înapoi, ne privesc. Li se pare că ceva nu e în regulă. Noi le simţim, le iubim, le dorim, dar într-un final ne plictisim de ele...Plâng visele, fiindcă nu mai pot continua cursa, dar se străduiesc şi continuă să alerge, continuă să spere. Într-o toamnă târzie, când nimeni nu va şti, vor ajunge în ţări străine, îndepărtate, şi vor visa şi alte vise surori. Împreună vor râde şi vor culege roua de pe frunze în zorii zilelor când alte vise se vor naşte.Linia de sosire e tot mai aproape, visele noastre sunt doar la un pas de ea, dar aşteaptă..şi aşteaptă ca noi să ne amintim de ele. Toate speranţele s-au infinit, iar imboldul dat de ele m-a copleşit fiindcă visele şi-au atins în sfârşit scopul.Inima mea le-a primit într-un sfârşit.Eu...nu mai am altceva de spus, doar visele au câştigat concursul. Eu..mă aflu acum dincolo de stele.


Xoxo, Ang. *hugs*

Noaptea de pe urma cerbului

0 Părerei
Poezia asta am scris-o după ce am văzut un documentar cu lupi pe Discovery. Mi-a luat în jur de 2 ore să o scriu, dar mi se pare că a meritat. Mi se pare destul de reuşită.


Noaptea de pe urma cerbului


Pădurea tace.Lacurile tac.
E noapte grea în trunchiuri de copac.

Stele-n cer nu-s, în ierburi, în vânt,
Pădurea zace-n linişti, somnolând.

Înveşmântat cu noapte, domnul Cerb
Îsi teme rămurişul lui superb.

Al pândei arc se umileşte-n trup...
Din depărtare urcă paşi de lup.

Nălucă-i prin pădure Împăratul,
Să-şi apere coroana şi-nnoptatul;

Pasul e sprinten.Dar cărare nu-i...
Arbori potrivnici curmă zborul lui;

Printre stejari răsăriţi în cale
Nu-şi poate duce ramurile sale;

Podoaba vieţii, sceptrul lui de rege,
Pasul nu-i lasă liber să alerge

Prin vechi hăţişuri, umilindu-şi herbul
Cutremurat îşi frânge pasul cerbul.

Ochiul uimit adoarme, şi inima-vioară
Să nu jignească-n arbori măreaţa lui comoară.

Vin lacomi lupii...totu-i fără rost...
Bătrânul cerb e numai cel ce-a fost.



Xoxo, Ang.*hugs*